II. Povestile Flaviei….
De cand locuiesc in Bucuresti, totul se leaga intr-un fel ciudat de metrou.
In primul an nu voiam sa intru la metrou, nu voiam sa calatoresc cu metroul, astfel ca nu am facut nimic din toate acestea. Luam doar transportul de suprafata. In al doilea an am inceput sa invat cum sa schimb trenurile, liniile si mi-am facut curaj. In acel moment totul a prins culoare. Incepusem sa calatoresc doar cu metroul!
Trebuia sa ma vad cu el. Cred ca in momentul in care usile de la metrou s-au deschis inima mea a luat-o razna. Ma astepta undeva afara. Il zaresc in timp ce scara rulanta ma aduce din ce in ce mai aproape.
- Hey am sa te pedepsesc pentru ca m-ai lasat atata sa te astept!
- Da?? zambesc eu in timp ce ne imbratisam.
- Ihmmm, si ma trage mai aproape de el.
Acest moment parca se deruleaza la viteza minima. Ii simt parfumul, respiratia calda. Ii mangai parul si imi las mana pe umarul lui. El imi cuprinde fata in maini, ma priveste si ma saruta. Atat cat o scanteie! Nu stiu cat timp sa fi trecut de atunci. Nu ne-am oprit si nu ne-am dat drumul unul altuia. Simteam ca nu exista timp si spatiu, ca eu nu sunt eu, ca el nu e el.
- Coborati????!
- Huhhh?
- Coborati la urmatoarea?????
- Da.
Realizez ca trebuie sa cobor, ca defapt e tarziu, ca ma intorc acasa dupa o zi obositoare de luni.
Saruturile sunt mii. Odata cu trecerea timpului uitam cine, cand…….


2 Comments



